Primarul sectorului 4 şi candidat la Partidul Social Democrat pentru Bucureşti, Daniel Băluţă, a respins acuzaţiile că ar avea legături cu grupări interlope – în special cu Clanul Sportivilor şi Clanul Văncică – descriind-le lapidar ca „o legendă pur şi simplu”.

Întrebat despre relaţia sa cu Marian Goleac, fostul şef al Administraţiei Domeniului Public Sector 4, sancţionat prin acord de recunoaştere a vinovăţiei pentru dare de mită şi înşelăciune, Băluţă afirmă că „justiţia a intervenit” şi că „am luat măsuri” pentru a evita repetarea situaţiilor.

Dar tocmai aici intervine vidul de responsabilitate: ce înseamnă „măsuri”, cum au fost implementate şi verificate, şi cum poate fi asigurată transparenţa într-o situaţie în care colaboratori apropiaţi ajung să fie implicaţi în litigii penale? Simplul apel la „justiţie” este prea vag pentru a închide subiectul.

În apărarea sa, Băluţă susţine că în Sectorul 4 se înregistrează „cea mai scăzută rată a infracţionalităţii”, că au fost construite sectii de poliţie noi şi instalate „mii de camere de luat vederi”.  Afirmarea unui indicator pozitiv este binevenită, însă ea nu înlocuieşte justificarea privind transparenţa autorizaţiilor, a relaţiilor dintre administraţie şi mediul de afaceri, nu toate implicate direct sau penal, şi nici evaluarea independentă a modului în care infrastructura de ordine publică îşi atinge menirea într-un context urban complex. Cifrele pot fi mobilizate retoric, dar rolul administraţiei nu e doar să afişeze statistici, ci să explice procesul de guvernare.

Candidatura pentru Capitală – mai mult decât ambiţie?

În faţa intenţiei de a candida pentru Primăria Bucureşti, afirmaţiile lui Băluţă devin încă mai relevante. Dacă administraţia sa în Sectorul 4 e marcată de acuzaţii, chiar dacă el le califică drept „legende”, alegătorii au dreptul să aştepte un nivel de claritate şi responsabilizare superior. O candidatură la nivelul Capitalei presupune că dubiile existente în mandatele locale sunt abordate deschis. În lipsa aceasta, simpla justificare a „realităţii bune” nu este suficientă.

Daniel Băluţă oferă o imagine publică calmă şi avertizează că acuzaţiile privind legături interlope sunt „legende”. Însă imaginea calmă nu înlocuieşte nevoia de răspunsuri detaliate. Când ai colaboratori sancţionaţi penal, când întrebările de integritate persistă, şi când ambiţia electorală se îndreaptă către nivelul general al oraşului – acceptarea simplă a unui status, fără transparenţă şi fără claritate, ridică semne de întrebare legate de seriozitatea mandatului. Locuitorii merită nu doar promisiuni de rezultate, ci garanţii că mecanismele de control, integritate şi responsabilitate sunt funcţionale.